Mă numesc Vladimir Manea și sunt fizician. Am obținut licența de fizică la Universitatea din București și am plecat din România în anul 2010 pentru un masterat de fizică la Paris, după care am lucrat, mai întâi ca doctorand și apoi ca cercetător postdoctoral, în domeniul fizicii nucleare fundamentale. Am petrecut șapte ani la Organizația Europeană pentru Fizică Nucleară (CERN) din Geneva, timp în care am cunoscut și lucrat cu fizicieni din toate colțurile lumii. Astăzi îmi continui activitatea ca cercetător postdoctoral la KU Leuven din Belgia și lucrez la construcția unui nou experiment de fizică nucleară în nordul Franței.
Știința este terenul ideal de întâlnire al oamenilor de pretutindeni, pentru că acolo conștiința umană nu poartă uniforme și poate comunica liber. Nu știu dacă există un argument mai puternic împotriva obstacolelor artificiale ridicate între noi decât imaginea oamenilor de știință care, indiferent de origine sau cultură, colaborează pentru un scop comun. Faptul de a fi lucrat în acești ani într-un mediu internațional alături de oamenii pe care i-am cunoscut mi-a oferit șansa unei perspective diferite asupra complexelor și dificultăților României în drumul ei spre modernizare. Îmi dau seama că ele nu sunt intrinseci poporului român (cum mulți români se lamentează), nu sunt vreo „boală națională” sau vreun „blestem”. Sunt doar o fază a evoluției României, prin care au trecut la un moment dat sau trec astăzi mai toate țările lumii, așa cum le-a găsit istoria. Nu există acel „doar la noi”, iar a înțelege acest lucru este esențial pentru a găsi în societate forțele coerente pentru a merge înainte, în loc de a rămâne prinși într-o perpetuă contemplare a propriei nefericiri.
Aici cred că este rolul cel mai important al Diasporei, care a cunoscut în drumurile ei „și altceva”. Nu să arate, ca pe o icoană făcătoare de minuni, acel „altceva”. Dimpotrivă, să arate că în acel „altceva” se află de fapt problemele familiare românilor, oameni care, deși sunt aparent diferiți, se zbat de câteva decenii cu aceleași provocări, dileme și greșeli. Iar că unii dintre ei, continuând să meargă înainte, au reușit parțial să le rezolve, deși nicăieri încă satisfăcător. Nu de a da lecții sau de a critica superior România, ci de a fi o oglindă în care românii să vadă că nu sunt singuri pe lume în drumul lor spre modernizare, că nu sunt o cauză pierdută și că drumul pe care se străduiesc să avanseze nu este nici absurd și nici fără ieșire.
Ce minunat, generos și adevărat mesaj, Vladimir Manea! Aș dori ca el să ajungă la cât mai mulți dintre compatrioții noștri din țară, dar și din diaspora. Sunt optimistă mai ales în privința tinerei generații: ei / voi nu mai aveți complexele societății închise în care a trăit generația mea și trăiți deschiderea spre lume la modul pe care îl descrieți mai sus, și în alte meserii, chiar și ca turist. Să transmitem fiecare acest mesaj celor dragi.
Mulțumesc! Într-adevăr, comunicarea este foarte importantă, iar printre altele și pentru că numai așa putem spera să reducem prejudecățile, multe dintre ele dezvoltate în anii comunismului. Deși se împlinesc treizeci de ani de la căderea dictaturii, deciziile și părerile prea multor români sunt în continuare dominate de teamă și neîncredere.