M-am născut în București, am terminat Facultatea de Construcții în ’89. Am părăsit țara la 25 de ani, imediat după Mineriada din 13-14 iunie 1990.
Revoluția din ’89 m-a găsit în timpul serviciului. În dimineața zilei de 21 decembrie, am fost mobilizați de secretara de partid și de acoliții ei din fabrica unde lucram. Ne-au îmbarcat în autobuze și ne-au dus în fața Comitetului Central, unde Ceaușescu își rostea discursul. În acea zi de 21 decembrie am auzit, pentru prima dată în viață, șuieratul gloanțelor trase deasupra capetelor noastre. Noi am avut noroc, alții nu.
La 25 de ani am crezut că pot muta munții în propria țară, am crezut că pot avea un viitor, că pot trăi alături de prietenii și familia mea. A urmat însă prima venire a minerilor la București în ianuarie ’90 și asta m-a adus la realitate. Nimic nu se schimbase. Luni în șir am demonstrat în Piața Universității împotriva FSN-ului, pînă în iunie ’90, cînd Mineriada m-a prins pe străzi.
Am trăit ura și violența crudă a unor oameni manipulați și dezbrăcați de umanitate. Ce mi-a rămas de făcut a fost să plec, să las totul în urmă și să-mi caut norocul și viitorul în Germania.
În Nürnberg am cerut azil politic. Germania mi-a dat o șansă, un viitor. Am trăit acolo 18 ani, după care m-am mutat în Elveția, unde am absolvit un masterat în project management în domeniul informatic. Sînt consultant tehnic în domeniul cloud computing la un concern de informatică și telecomunicații.
