Fără a urmări să reînviem Surprize, surprize aș vrea să încep cu un anunț: <Dragi televiziuni din România, avem nevoie de un format de emisiune în care să vorbim despre românii care s-au întors ori vor să se întoarcă în țara. Sunt atât de multe povești și experiențe (nu doar pozitive, ci cred că toate cu suișuri și coborâșuri) ce trebuie spuse și pe care nu le mai putem ignora!>
Media, pe lângă informare trebuie să aibă un rol de transparentizare și de educație. Sunt peste 5 milioane de români în afară granițelor iar mulți pleacă în timp ce citiți acest material, așa cum alții se întorc la familii (ori se gândesc la asta zi de zi). Despre aceștia din urmă aș vrea să vorbim – doar punând una peste alta poveștile lor de viața putem trimite unde seismice în întreaga societate și să înțelegem de la ei – frății, prietenii, vecinii noștri – de ce au plecat, de ce au revenit și ce au găsit în țara odată întorși.
Vreți un astfel de format tv? Atunci haideți să trecem pentru câteva momente Podul Prieteniei de la Giurgiu – nu pentru a merge la Nisipurile de Aur ci pentru a o întâlni pe Petya Kertykova. Că mulți alți concetățeni ai săi, Petya a ales să studieze și apoi să profeseze în Statele Unite ale Americii. Însă de curând a revenit în țara sa natală acolo unde statisticile spun că sunt sub 6 milioane de cetățeni, deși în primii ani de viața ai Petyei în Bulgaria trăiau peste 9 milioane. Așa că nu a putut rămâne impasibilă. A revenit în țara și a creat emisiunea The Returnees – un format tv care împărtășeste cu țara și diaspora experiențele conaționalilor săi ce au revenit acasă. Muncitori în construcții, medici sau IT-iști, aleg să spună în față camerei de luat vederi cum a fost – să plece și să revină. Atât de captivant încât BBC i-a dedicat un amplu articol în urmă cu câteva luni (link-ul îl veți găsi la finalul acestui text).
Emisiunea este abia la început, însă ne arată un unghi al soluției la declinul demografic și cred cu tărie că trebuie făcut la fel și în România.
Oare câți dintre voi nu au văzut prin aeroporturi oameni care îi îmbrățișeaza pe cei ce pleacă de rămâi tu fără aer din strânsoarea aceea? Și autocarele înțesate de pungi de rafie ce lăsau în urmă familii, prieteni și locuri dragi. Și i-aș ruga pe cei ce spun: Ei s-au dus la mai bine și noi am dus greul aici să se pună pentru o secundă în locul multora dintre ei. Mai țineti minte filmările din anii 90 înfățișând privirile triste, goale, uneori fără speranța ale celor ce au plecat din țara fără a ști ce îi va aștepta acolo unde se duc – și au fost mulți în situația asta, la fel cum au fost și sunt zeci și sute de mii de profesioniști ce s-au dus țintit către joburi și șanse mai bune de a profesa și a se dezvolta.
Acum cei ce se întorc nu o mai fac cu plase de rafie, dar de cele mai multe ori găsesc aceleași străzi și spitale pe care odinioară le lăsaseră în urmă. La fel cum găsesc și companii internaționale ce și-au făcut birouri regionale în România, cartiere rezidențiale noi, un șomaj aproape inexistent, birtul din sat transformat în mini-market și pe vecinul Costică ce fusese disponibilizat de la combinat acum 15 ani că și-a găsit de lucru și tocmai își schimbă acoperișul la casă.
În România (ca de altfel în multe societăți) cazurile individuale, poveștile de viața au adus mai multă dezbatere publică și reacție decât sondajele sau analizele științifice. Trebuie să accelerăm acest fenomen al românilor ce revin în țara, al celor care se întorc cu o experiența diferită și să le alocăm mai mult timp în a îi ascultă. Da, trebuie să îi ascultăm, pentru că nu trebuie să fie convinși, mulți dintre ei ar face-o mâine, însă trebuie să vedem prin ochii lor prin ce au trecut și care au fost barierele de care s-au lovit.
Trăim într-o societate globală, iar migrația devine (este) normalitate, însă nimic nu se compară cu Migrația spre casă. Bine ați revenit, ne era dor de voi!
Link “The Returnees”
https://www.bbc.com/worklife/article/20190913-how-to-slow-down-the-worlds-fastest-shrinking-country
