E ajun de alegeri și iar ne gândim unde să ne dăm votul pentru a influența viitorul nostru, viitorul României într-o direcție bună. Partidele politice prezintă programe, programe de cele mai multe ori pline de promisiuni. Când le citești, știi că multe, poate, nu se vor întâmpla, dar cât de cât dau direcția spre care respectivul partid va încerca să “împingă” lucrurile.
Și totuși, nu pare o viziune limitată aceea de a creiona doar următorul “cincinal”? Ce se va întâmpla după? Vine potopul? Cum ar fi dacă luăm propunerile partidelor politice și le comparăm cu posibile scenarii despre cum credem/ne imaginăm noi că vom fi în 20-30 de ani? Și noi ca indivizi dar și România de peste 20-30 de ani!
Scăpati printre degetele vremurilor
Dacă e să ne întoarcem privirea către trecut, câți ar fi prevăzut la sfârșitul anilor ’90 că aproape 20% din populația României va emigra prin țări vest-europene? Și dacă acest lucru era conștientizat, în acel moment ce măsuri s-au luat?
Dar să lăsăm trecutul cu trecutul și să facem noi înșine exercițiul viitorului. Cum va arăta România peste 20-30 de ani? Și unde vom fi noi în 20-30 de ani? Când spun noi, nu mă refer doar la “diasporeni”, chiar dacă acest articol apare pe un site din diaspora.
Back to the future
Scenariul despre care vă vorbesc spune că înspre anul 2050 generația care a plecat la muncă în străinătate va fi în pragul pensiei. Ei vor trebui să ia decizia dacă își vor petrece anii pensiei în țara adoptivă sau se vor întoarce în România. Pe lângă diverse constrângeri personale, această decizie va fi influențată și de starea României. Va fi România “pregătită” să primească 3-4 milioane de pensionari? Va avea capacitatea de a le oferi serviciile de care au nevoie? Probabil cel mai important o sa fie atunci sistemul sanitar și sistemul de asistență pentru cei în vârsta. Există în România de astăzi o deschidere pentru a pune pe masă această problemă? Care din partidele politice vorbește despre reîntoarcerea unei diaspore în pragul pensiei în România?
Când vom începe să ne proiectam viitorul pe termen lung, cu viziune?