PĂDURILE ROMÂNIEI – captive între ștampila rotundă și digitalizare
Ati auzit de Global Forest Watch? Nu? E timpul să căutați!
În urma cu mai bine de 15 ani am activat în monitorizarea ariilor protejate, monitorizare în silvicultură în scop de cercetare. În ultimii 20 de ani am lucrat în technologia informației și în special în domeniul geoinformaticii și teledetectiei.
Global Forest Watch este o aplicație care face analize tipice schimbărilor în teritoriu și are ca scop determinarea schimbărilor la nivelul suprafețelor pădurilor pe plan global.
În imaginile de mai jos veți găsi câteva informații relevante pentru întelegerea zonelor cu impact major asupra nivelului suprafeței împădurite ale Romaniei. Veți afla, de asemenea, că România a pierdut suprafața împădurită, fie ea și pașune-împădurită (statut legal care face mai laxă exploatarea, dar care nu exonerează de obligațile verificării exploatării).
In aplicatția https:www.globalforestwatch.org
nu veți afla despre scăderea calității pădurilor (dacă s-a tăiat ce-i mai frumos și a ramas ce-i mai urât), dar veti afla daca a disparut suprafața împădurită.
Ce frumos ar fi dacă Regia Națională a Pădurilor, RNP Romsilva, ar înțelege că este obligată moral să înceapă investițiile în tehnologie și să transparentizeze felul în care se monitorizează și administrează pădurea. Nici acum Actele de Punere în Valoare (APV) nu sunt înregistrate digital și monitorizate în timp real de către autoritatea silvică. Încă au nevoie de stampilă rotundă și semnatură cu pix albastru a sefului de Ocol. Nici acum nu știm de unde exact provine lemnul transportat pe camion, deși ar fi foarte simplu din punct de vedere tehnologic de implementat. Nici acum pădurarii care marcheaza un arbore nu dispun de mijloacele necesare pentru identificarea exactă a arborilor în pădure pentru o mai mare siguranță a exploatarii riguroase (coordonate exacte pentru fiecare lemn pe picior).
În presa a aparut o decizie pentru revitalizarea SUMAL(https://cronicaromana.net/…/echipamentele-noului-sistem-in…/), însa problema este la origine.
Verificarea trebuie să pornească din Ocolul Silvic, de la pădurar, șef de district, Fond Forestier și șef de Ocol. Aceștia trebuie ajutați să-și îndeplinească îndatoririle mai ușor, să monitorizeze și să își îndeplinească sarcinile de serviciu digital și pe teren. Fără birocrație și adaptat secolului in care ne găsim.
Dacă totul ar fi digital, ar fi usor de verificat cine este de bună credință și cine folosește pădurea ca bun personal.
Până la urmă trebuie să se înțeleagă că nu se poate ignora dorința oamenilor de a se simți protejați de stat. Că aceasta este menirea autorității publice și că vor răspunde pentru tot ce fac.