Revoluția mea continuă

Acum 30 de ani strigam din rărunchi “Ole, ole,ole, ole, Ceaușescu nu mai e”
Aveam 17 ani și jumătate și interdictie să ies pe afară. Familiei îi era frică să nu mă împuște careva.
Eram în Sibiu, locuiam aproape de clădirea Securității iar șuieratul gloanțelor se auzea încontinuu.
În ziua precedentă 21/12, reușisem “să scap” pe afară și să ajung în fața Miliției. Când au început să tragă și oamenii să cadă în jurul meu am luat-o la fugă înspre casă!
În 2 minute eram înăuntru. Maică-mea mi-a pus imediat o oală în cap, pe post de cască de protecție și două tăvi de metal legate cu sfoară pe post de vestă antiglonț. Apoi m-a băgat sub masă. Dacă ar fi căzut tavanul peste noi, sub masă avem o șansă de supraviețuire.
Se trăgea de peste tot, cu mitraliere, cu tunuri, cu te miri ce. Ni se striga din stradă că în podul casei noastre ar fi teroriști. Eram pietrificată de groază. Mă gândeam unde să mă ascund ca să nu fiu ciuruită. Între bucătărie și baie era un holișor fără ferestre dar… era și locul cel mai apropiat de vila unde stătea Nicu Ceaușescu, vecinul… Dacă trăgeau de acolo cu tunul, holișorul era primul care urma să fie nimerit!
Și totuși, groaza îmi era amestecată cu euforie. Stăteam sub masă cu oala-n cap și cu armura mea improvizată și …. coseam cocarde tricolore. Știți voi, dintr-alea rotunde, din panglică. Voiam să ies cât mai repede să le împart. Nu știam ce altceva putea face eu și voiam să fac ceva să ajut!
Televizorul mergea non stop cu știri care mai de care mai îngrozitoare: fântâni otrăvite, teroriști care atacau, revoluția care era pe punctul să fie învinsă….
Apoi a fost prins Ceaușescu. Și Nicu al nostru. Pentru un moment am răsuflat ușurați. Era gata! Puteam ieși … credeam noi.
Bunicii mei stăteau vis-a-vis de cazarma militară aproape de clădirea Securității. Drumul înspre ei trecea pe strada dintre Miliție și cazarmă.
Clădirile Miliției și Securității erau arse. Pe drum am văzut un cadavru al cărui ochi era scos. Prin orbită ieșise materia cenușie… atunci am înțeles de ce numea “materie cenușie”. Mai târziu deveneam medic.
Erau oameni pe stradă care fugeau de colo-colo și căutau “teroriști”. Mă uitam și eu prin toate cotloanele gata să dau alarma la vederea unui “ combinezon de parașutist” sau a unui chip măsliniu ( indicativele “teroriștilor”).
Odată ajunsă la bunici a început teroarea. Se trăgea din cazarmă în blocul lor! Ferestrele au fost făcute ferfeniță. Aveam cioburi în păr. Dulapul era străpuns de gloanțe. Hainele bunicilor au fost toate împușcate… din fericire nu erau îmbrăcate…
Apoi l-au omorât pe Ceaușescu după un proces ridicol. Aveam doar 17 ani și jumătate dar mi s-a părut oribil ce s-a întâmplat! Nu era drept! Nu trebuia să se sfârșească așa! Omul trebuia să fie obligat să ne asculte, să ne explice de ce a făcut ce a făcut, să trăiască în frig și foame cum am trăit noi. Ar fi fost o pedeapsa mai aprigă decât moartea. Moartea era “the easy way out”.
Până după revelion am fost ținuți în teroare. Ieșeam doar să cumpărăm ziarele care erau pline de știri abracadabrante. Tensiunea era maximă. Singurul care ne putea salva era Iliescu. Așa ni se inocula! Și noi credeam.
Taică – meu trăia în acea perioada în Suedia și ne scria să ne păzim de “Comuniștii cu față umană” și că Iliescu nu era soluția ci o altă problemă. Îndoctrinarea noastră era însă atât de bine făcută, că nu îl credeam! Iliescu era pentru mine salvatorul! Și pentru el m-aș fi dus până în pânzele albe. Ce greșeală!
În Ianuarie mama și sora-mea au plecat și ele în Suedia. Eram rămasă singura din familie în țară, cu bunicii și mă simțeam în stare să mut munții pentru succesul “revoluției noastre”.
M-am dezmeticit după câteva luni dar era prea târziu. Conflictul interetnic de la Târgu Mureș l-am trăit ca pe o lovitură de pumnal în abdomen! Aveam prieteni de toate etniile, era absurd să începem să ne certam doar fiindcă aveam limbi materne diferite!
Apoi Piața Universității, alegerile prezidențiale “libere” ( unde am votat pentru prima data – Ion Ratiu- fiindcă făcusem 18 ani cu 12 zile prima de alegeri) și mineriada, au dovedit ca tata avea dreptate….
În 15 Iunie 1990 s-a terminat filmul pentru mine. Într-un tren cu destinația Suedia. Am trăit în mai multe tari în ultimii 30 de ani. Dar România a rămas ca o poveste veche, neîncheiată. O poveste de care nu mai vreau sa fug. România e țara mea, și vreau să mă întorc în acasa Sibiului meu.
La 10 August 2018 am fost în Piața Victoriei, la Mitingul Diasporei. În 2019 am intrat în PLUS. Revoluția mea continuă …

No Result