În luna aprilie 2019 o bancă românească a anunțat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România după 1948. Deși celelalte țări din Europa au reînnodat dupa 1990 tradiția de a emite obligațiuni ipotecare, România este una din ultimele țări din Uniunea Europeană în care băncile încă nu au emis acest tip de instrument de refinanțare al creditului ipotecar.
Deși exista Legea 32/2006 privind obligațiunile ipotecare, aceasta prezenta mai multe deficiențe în structurarea acestui instrument financiar, astfel încât în perioada 2010-2015 s-a constituit un grup de lucru cu colegi din băncile românești, Asociația Română a Băncilor, Banca Națională a României, cu scopul unei reforme în acest sens.
Am avut onoarea și plăcerea să fiu unul din coordonatorii acestui grup de lucru și să îmi aduc contribuția prin know-how-ul specific în domeniu, fiind specializat în Germania în domeniul obligațiunilor ipotecare (Pfandbriefe) germane, austriece, elvețiene și europene (covered bonds). În acest fel am reușit să transfer României o parte din know-how-ul meu acumulat în țara (Germania) care a inventat acest instrument financiar.
Anul acesta obligațiunile ipotecare împlinesc 250 de ani de existență, în 1769 Friedrich cel Mare introducând în Prusia un model de refinanțare al proprietăților funciare care a stat la baza Pfandbrief-ului german. Modelul s-a răspândit rapid în Europa, în 1852 în Franța au fost emise primele Obligations Foncières de către Credit Foncière de France.
https://hypo.org/ecbc/publication-news/insights-on-covered-bonds-250-years-of-european-history/
România a avut o tradiție în acest domeniu, fiind una din primele țări din Europa Centrală și de Est în care instituții de credit specializate au emis acest instrument financiar.
În România Prima Societate de Credit Funciar Român din București a fost înființată, după modelul german al asocierii proprietarilor de moșii si accesării pieței de capital, în baza legii din 5(17) aprilie 1873, Societatea s-a constituit în ziua de 1(13) iunie 1873 și a emis primele scrisuri funciare în decembrie același an. Comparativ, Austria a adoptat legislație specifică în domeniu un an mai târziu, în 1874, iar Ungaria în 1876.
Sediul Societății de Credit Funciar Român a fost stabilit la București și Societatea a funcționat fără întrerupere până în 1948. Principiul care a stat la baza înființării era al asocierii directe și garanției mutuale a proprietarilor funciari. Scopul era de a acorda împrumuturi proprietarilor rurali până la jumătate din valoarea moșiei pusă în garanție, cu ipotecă de prim rang, pe termen de până la 50 de ani.
Din primul Consiliu de Administrație al Societății făceau parte personalități marcante ale vremii: Gr. Cantacuzino, I.C. Bratianu, D. Ghika, D.A. Sturdza, L. Calendero.
Pentru a refinanța creditele acordate, Societatea avea dreptul exclusiv de a emite scrisuri funciare (Lettres de gages sau Pfand-briefe, cum le mentiona legea română din 1873).
Înfăptuirea reformei agrare din 1921 a făcut necesară în 1923 și reorganizarea Primei Societăți de Credit Funciar Român în Prima Societate Civilă de Credit Funciar Rural, cunoscută sub denumirea de Creditul Rural, prin reorganizarea din 1923 mărindu-se și sfera de activitate a Societății. Operațiunile Societății au continuat până la apariția Decretului nr. 197/1948 privind dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și instituțiilor de credit.
Covered bonds (Obligațiuni ipotecare în legea română)
Covered bonds în accepțiune modernă sunt valori mobiliare emise în baza unui portofoliu de creanțe imobiliare, izvorâte din contracte de credit pentru investiții imobiliare (rezidențiale și comerciale). Covered bonds la nivel european au ca active eligibile pe lângă credite ipotecare și credite acordate sectorului public.
Băncile emit acest tip de oligațiuni pentru a obține o parte din finanțarea necesară extinderii activității de creditare, în condiții mai avantajoase (costuri mai reduse, transformarea maturităților, extinderea bazei de investitori) față de alte instrumente (depozite, obligațiuni negarantate etc).
În Europa există peste 25 de jurisdicții în care s-au emis covered bonds. În cele mai multe țări emisiunile de covered bonds sunt reglementate prin legi speciale, emitenții fiind instituții de credit (bănci universale sau bănci ipotecare).
Având în vedere caracteristicile acestor instrumente, ele ocupă un loc special în asigurarea necesarului de finanțare al băncilor și implicit al economiei reale în Europa. Banca Centrală Europeană a avut programe speciale de achiziție de covered bonds derulate dupa 2009 pentru îmbunătățirea lichidității pe piețele financiare și încurajarea creditării economiei.
La sfârșitul anului 2018, volumul total de covered bonds existent era de peste 2500 miliarde Euro, fiind cea mai mare piață de obligațiuni după piața obligațiunilor de stat.
Importanța sistemică a covered bonds este recunoscută la nivel european și prin aprobarea finală în Parlamentul European în 18 aprilie 2019 a Directivei și Regulamentului UE referitor la covered bonds, un nou pas în direcția finalizării Uniunii piețelor de capital, una din prioritățile Comisiei Juncker pentru a stimula creșterea economică în Europa.
Impactul socioeconomic al utilizării de către băncile românești al emisiunilor de obligațiuni ipotecare
Obligațiunile ipotecare pot avea un impact pozitiv asupra mediului economic, permițând instituţiilor de credit atragerea de resurse financiare la un cost mai scăzut decât prin alte instrumente, efect care va trebui transferat într-un cost mai scăzut al creditării ipotecare.
De asemenea se poate dezvolta și o piață secundară pentru obligațiunile ipotecare, cu potențiali investitori locali: fonduri de pensii, companii de asigurări, fonduri de investiții, BNR (pentru tranzacții repo și asigurarea lichidității în sistemul bancar).
