În ultimii ani, multe deplasări de serviciu m-au purtat, pe lângă țările din Europa Centrală, și în România, absolvind ”circuite” complete Oradea-Brașov-Bacău-București-Brașov-Sibiu-Timișoara. Deplasările cu mașina îți permit să vezi multe lucruri ”la firul ierbii”, realități pe teren din diferite perspective.
Primul lucru pe care îl fac după intrarea în România este să caut un post de radio bun, imparțial, și sunt câteva în acest sens. Constat apoi că sunt emisiuni foarte lungi cu teme politice, economice, subiecte actuale, cu discuții mult mai în detaliu decât în țările din Vest.
Contactul cu realitățile de pe teren, discuțiile cu familia, prietenii, te duc la concluzia că România nu mai are răbdare, sunt atâtea lucruri care trebuiau făcute de acum 10-20 de ani.
Dacă sentimentul de resemnare sau nedreptate devine foarte pregnant într-o societate, încep să apară clivaje care rup mecanismele de funcționare normală ale unei societăți.
De aceea politica și politicile publice trebuie să fie centrate în jurul omului, al nevoilor și aspirațiilor sale. Și atunci vom vedea că și în România reformele, strategiile, politicile publice vor avea efecte concrete pozitive asupra vieții oamenilor.
Problema fundamentală identificată atât de românii din România, cât și de cei care au ales să părăsească țara este lipsa de perspective. De aceea România și românii au nevoie de un mesaj de speranță și schimbare și perspective bune.
Plecând de la un fundament care așează omul, cu aspirațiile și nevoile sale, ca reper central al politicilor publice, consider prioritar în România implementarea strategiei “Un singur punct de contact al cetățeanului cu autoritatea publică”.
România are una din cele mai bune infrastructuri de comunicații din Europa, dar în același timp e pe ultimele locuri la digitalizare. În România se pierde enorm de mult timp și resurse în cazul contactului cetățeanului cu autoritățile publice, sistemul din prezent risipind cele mai importante resurse: resursa umană și timpul.
Infrastructura de transport, sănătatea și educația sunt în momentul de față 3 priorități stringente pentru România.
Prioritatea zero este infrastructura de transport: autostrăzi, căi ferate (transport regio, trenuri rapide). România a pierdut extrem de mult timp cu construcția sau refacerea infrastructurii de transport în ultimii 30 de ani. Acum este un moment când fiecare zi contează. Nu se mai pot da termene de începere/finalizare peste 5-10 ani a unor proiecte care trebuiau finalizate de ani buni.
Deși focusul este în acest moment pe autostrăzi (și acelea într-un ritm mult prea lent față de nevoile reale), nu trebuie pierdută din vedere necesitatea refacerii infrastructurii feroviare (la nivel transport regio și trenuri de mare viteză). Putem să ne inspirăm de la Polonia, care are deja de câțiva ani o rețea de trenuri rapide.
Referitor la sistemul educațional din România, acesta este decuplat de nevoile reale ale pieței muncii. În România foarte multe din discuțiile din spațiul public sunt canalizate de ani buni pe anumite subiecte, dar aproape lipsesc discuții profunde despre evoluțiile economice și sociale la nivel global și cum este pregătită România să facă față acestor provocări. Mi-aș dori să aud mai mult cum va face România trecerea la Economia 4.0, la digitalizare, robotică, blockchain etc.
Învățământul profesional trebuie reînviat și adaptat la cele mai bune practici în domeniu (de exemplu din Germania). O mare parte a forței de muncă care lipsește acum în România ar fi trebuit să vină exact pe filiera învățământului profesional.
România nu trebuie să reinventeze roata în multe domenii. Are deja un atu extraordinar, fiind parte a comunității europene și globale, cu o diasporă românească foarte numeroasă și puternică. Ceea ce trebuie să facă România este doar să reușească să folosească aceste atuuri.
